Telescopul spațial european Gaia, care are misiunea de a cartografia Calea Lactee în 3D, a ajuns miercuri pe orbita lui operațională, la circa 1,5 milioane de kilometri de Terra, a anunțat Agenția Spațială Europeană (ESA), informează AFP.
Gaia, care și-a început călătoria pe 19 decembrie, lansată de o rachetă Soyuz de la Centrul spațial din Guyana, s-a poziționat într-un post de observare privilegiat – punctul Lagrange 2, care urmărește planeta noastră în mișcarea ei de revoluție în jurul Soarelui.
O „corecție mică a traiectoriei” va trebui făcută săptămâna viitoare, pentru a completa manevra importantă realizată marți, se precizează în comunicatul emis de ESA.
„Plasarea pe orbită în jurul punctului L2 este o misiune destul de compexă, întrucât propulsoarele lui Gaia trebuie să împingă satelitul în direcția dorită, păstrând în același timp instrumentele științifice fragile la adăpost de Soare”, a explicat David Milligan, directorul misiunii.
După ce instrumentele vor fi testate și calibrate – o activitate care va dura patru luni -, telescopul va putea să își înceapă misiunea sa de cinci ani.
Gaia va localiza circa 1 miliard de stele, fiecare dintre ele urmând să fie monitorizată de 70 de ori, la fiecare trecere a lor prin câmpul vizual al satelitului.
Gaia va determina poziția și mișcarea stelelor, dar și distanța care le separă de Terrra – parametrul cel mai dificil de obținut. Pentru 99% dintre ele, această distanță nu a fost niciodată măsurată cu precizie.